
Îngrijirea notebook-ului
Înainte de curăţarea notebook-ului, deconectaţi
cablul de alimentare cu curent alternativ şi scoateţi
acumulatorul (dacă este cazul). Utilizaţi un burete
de celuloză curat sau o bucată de piele muiată într-o
soluţie de detergent neabraziv şi câteva picături de
apă caldă. Eliminaţi orice surplus de umiditate de pe
notebook utilizând o cârpă uscată.
Nu utilizaţi solvenţi puternici, cum ar fi diluanţi,
benzen sau alte produse chimice pe sau în
apropierea notebook-ului.
Nu aşezaţi obiecte pe notebook.
Nu expuneţi notebook-ul la câmpuri magnetice sau
electrice puternice.
Nu utilizaţi sau expuneţi notebook-ul la lichide, la
ploaie sau la umezeală.
Nu expuneţi notebook-ul în medii cu praf.
Nu utilizaţi notebook-ul lângă scurgeri de gaze.

12
Manual electronic pentru notebook